Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 aprilie 2013
other
Marin Burlea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea se numește „Situația Spitalului de Copii «Sfânta Maria» din Iași”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Spitalul „Sfânta Maria” a fost înființat în 1970 prin cumularea unor structuri multiple din municipiul Iași. Din 1991 până în prezent are o structură complexă, cu 19 specialități, caz unic în România. Este cea mai complexă structură de spital din România. Este un spital monobloc, o clădire modernă și care poate fi upgradată și adusă la standarde europene.
Sigur că, la 652 de paturi – spun că e cel mai mare din România, pentru că este în zona cu cea mai mare natalitate din România și are peste 800 de angajați –, acest spital asigură asistență medicală pentru o provincie, Moldova, o treime din România, și este unic. Într-o altă zonă cu aceeași suprafață teritorială, Transilvania, sunt șapte spitale universitare de copii, la o populație pediatrică de aproape jumătate.
Din acest motiv cred eu că indicele de complexitate ICM – indicele de _case-mix_ – pe care l-am obținut în 2012 este 1,4003. Din păcate și în mod surprinzător, nu știu de ce, la nivelul ministerului, probabil funcționari care au ruginit în zonă și nu se mai pricep la medicină sau nu se pricep la nimic au considerat că este util și necesar să facem calculul bugetului – că acesta este un element de calcul – folosind indicele de _case-mix_ , sau ICM-ul, din 2011, în mod absolut nefiresc, care este 0,94.
În aceste condiții, am studiat la nivel național, sunt comune, sunt spitale comunale, spitale din localități mici – nu dau nume, că nu este elegant – care au ICM-ul mai mare, ceea ce mi se pare complet aberant. Sigur că rigoarea acestor ICM-uri o dă Școala Superioară de Management. Deci toate cazurile sunt raportate, sunt validate, sunt cercetate și eu nu am dubii vizavi de această structură.
Prin urmare, creșterea de la 0,94, în 2011, la 1,40 este normală, este firească, este legată de completarea dotărilor din spital, de servicii mai complexe și, în același timp, și de faptul că nivelul de prestație al echipei medicale este mai mare. În același timp, eu cred că trebuie avut în vedere și faptul că spitalul este foarte solicitat.
Deci solicităm să se ia în calcul indicele de _case-mix_ , ca la toate spitalele, din 2012, respectiv 1,40, să permită utilizarea paturilor mai mult de 280 de zile – pentru că la noi este folosit mult mai mult – și, în același timp, și alte facilități în legătură cu spitalizările de zi, care au fost plafonate la 25%. După părerea mea, fiind singura supapă în a limita spitalizările continue, această spitalizare de o zi, care este mai puțin costisitoare, ne permite să facem până la 50%. Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .