Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
Dan Coriolan Simedru
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică de astăzi este adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale. Stimate domnule președinte de ședință, Stimați colegi parlamentari,
Prin intervenția mea de astăzi, de la tribuna Parlamentului, doresc să solicit, în baza Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, demiterea domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale, care, prin prestația sa în fruntea acestei instituții și prin modul în care înțelege relația cu forul legislativ suprem, a încălcat în mod repetat alin. (3) al art. 3 din legea menționată.
Încălcarea acestui articol, potrivit căruia „Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputați ori de senatori – în temeiul art. 112 alin. (1) din Constituția României, republicată – în condițiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului”, atrage răspunderea politică a celui în culpă, în cazul de față domnul ministru Remus Pricopie.
În urmă cu aproape patru luni, mai precis în data de 26 februarie 2014, i-am adresat domnului ministru o întrebare parlamentară la care nici până în ziua de azi nu am primit răspuns.
Având în vedere faptul că termenul legal de răspuns de 15 zile, prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților la art. 172, a expirat de mult, având în vedere că mai este doar o săptămână și se încheie această sesiune parlamentară, iar domnul ministru sfidează în continuare un demers parlamentar al unui deputat, consider că demisia de onoare sau demiterea sa de către premierul Victor Ponta reprezintă un semn de normalitate și de respect al legilor într-un stat de drept.
Norma constituțională prevede foarte clar că Executivul se află sub controlul Legislativului, de aici decurgând o serie de drepturi și obligații pentru ambele părți. Una dintre aceste obligații a fost încălcată de către domnul ministru Remus Pricopie care a nesocotit-o, tratând cu indiferență demersul unui parlamentar.
De aceea, îi solicit domnului prim-ministru al României, Victor Ponta, fost procuror, obișnuit cu aplicarea legii, să o aplice și, în această situație, să ia măsurile care se impun pentru intrarea în legalitate a unuia dintre membrii Cabinetului său. Probabil cazul Remus Pricopie nu este singular și cred că mulți dintre colegii mei s-au confruntat cu astfel de situații. Cred că este de datoria noastră, ca parlamentari, să reacționăm în astfel de cazuri și să cerem respectarea legii, pentru că problemele pe care le ridicăm noi în întrebările și interpelările adresate miniștrilor de cele mai multe ori provin din viața reală a oamenilor pe care îi reprezentăm aici, în Parlament. Sfidarea noastră înseamnă, până la urmă, sfidarea cetățenilor, iar răspunsul pe care îl solicităm este răspunsul la o problemă sau la o întrebare legitimă a unuia dintre milioanele de români în slujba căruia se află și domnul ministru Remus Pricopie.