Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 noiembrie 2010
procedural · respins
Alexandru Cordoș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică de astăzi se intitulează „Criza societății românești – teren fertil pentru consumul de droguri – impune reînnoirea legislației în vigoare”.
Stimați colegi,
Pe măsură ce criza economică se adâncește, în pofida faptului că suntem asigurați oficial de o așa-zisă depășire a perioadei critice, tot mai mulți tineri – și nu numai ei – își caută „fericirea” în paleative de cele mai multe ori periculoase atât pentru ei, cât și pentru societate.
Se spune că România se află printre ultimele locuri din Uniunea Europeană la consumul de droguri, însă această constatare statistică este departe de a ne liniști. Nu același loc îl are însă și la comercializarea on-line a drogurilor legale, ceea ce reprezintă un serios semnal de alarmă. Aici deținem locul patru, după Marea Britanie, Germania și Olanda.
Acum nouă luni, toată lumea era unanim de acord că ierburile halucinogene, care au ajuns să producă atâtea victime în rândul tinerilor din țara noastră, vor fi interzise. Și totuși, inventivitatea comercianților cu interese pecuniare – de regulă, oameni fără sensibilități și fără scrupule, care acționează după principiul machiavelic „scopul scuză mijloacele” – este fără limite. Ei au învățat să speculeze toate fisurile legislației în vigoare pentru a-și putea vinde marfa.
Vă reamintesc, stimați colegi, că în luna februarie a acestui an o ordonanță de guvern prevedea întocmirea unei liste cu câteva zeci de substanțe ce urmau a fi declarate interzise, alte substanțe erau în vizorul autorităților și lista cu substanțe interzise consumului putea fi actualizată oricând ar fi fost cazul prin intermediul hotărârilor de guvern.
Până aici totul părea clar ca lumina zilei din punctul de vedere al oficialilor guvernamentali, numai că, doar cu o zi înainte de cruciada Executivului, Parlamentul adoptase o nouă lege, ce interzicea, de asemenea, „vânzarea, punerea în vânzare, comercializarea, distribuirea, livrarea produselor etnobotanice din plante, extracte sau combinații din plante cu efect halucinogen sau euforic”, prevăzând, totodată, și pedeapsa în caz de încălcare a prevederilor acesteia – închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Spre deosebire însă de Executiv, modificarea listei substanțelor interzise prevedea ordine de ministru, și nu hotărâri de guvern. O bâlbâială care totuși ar putea fi oricând speculată de negustorii de vise, cu o singură condiție: ca legea să fi fost promulgată.
Din păcate însă, nici până la această oră legea care ar fi interzis definitiv magazinele de vise, ce continuă să facă atâtea victime nevinovate aflate la vârsta tentațiilor și a teribilismelor, nu a fost promulgată, ci întoarsă de președinte la Senat. Ca să nu mai vorbim despre lista substanțelor periculoase, care își așteaptă și ea actualizarea.
## Stimați colegi,
Sunt și eu, la fel ca unii dintre dumneavoastră, tatăl unor adolescenți, care, din fericire, nu au căzut în patima senzațiilor tari prin intermediul drogurilor, dar faptul că eu mă știu la adăpost nu mă poate liniști în așa fel încât să nu încerc să pun umărul la reînnoirea legislației privitoare la consumul de droguri și la pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru societate și pentru dezvoltarea normală a tineretului.