Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Mircea Gheorghe Drăghici
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarație privind justiția din România. Doamnelor și domnilor deputați,
Legea răspunderii magistraților ar fi trebuit să constituie o prioritate a Guvernului și a Parlamentului. Din nefericire, deși în repetate rânduri, de câțiva ani buni, li s-a cerut Ministerului Justiției și Ministerului Public să vină cu un astfel de proiect de lege, cele două instituții se fac că nu aud.
În tot acest timp s-a creat în unele zone ale țării un mecanism represiv, foarte asemănător cu poliția politică de dinainte de 1989, cu diferența că, astăzi, mecanismul represiv se simte mult mai confortabil în probarea acuzelor, bazându-se în 99% din cazuri pe telefonia mobilă.
Astfel, sunt scoase din context înregistrări telefonice din urmă cu 5-7 ani și formulate capete de acuzare, așa cum se întâmplă în cazul domnului Constantin Nicolescu de la Argeș, județ din care vin și eu. Pe aceeași stenogramă a conversației patronului de la PIC și un angajat al acestuia au fost arestate două persoane: arbitrul Gheorghe Constantin și, după câțiva ani buni, Constantin Nicolescu, pentru aceeași sumă de bani invocată în convorbire și cu aceeași presupusă destinație, cu deosebirea că prescurtarea CCA, în cazul arbitrului, a fost interpretată drept Comisia Centrală de Arbitri, iar în cazul Nicolescu, culmea, drept Consiliul Județean Argeș!
Am ieșit în acele clipe pe posturile naționale de televiziune și am apărat dreptul oricărui cetățean de a fi judecat în stare de libertate. Am primit avertizări încă din acele momente că, dacă nu mă astâmpăr, voi face parte și eu din dosarul Nicolescu. Le-am interpretat atunci ca simple amenințări fără fond.
Nu peste mult timp, în aceste zile, asist la punerea mea sub învinuirea de complicitate la acuzația pusă în cârca domnului Nicolescu, trafic de influență asupra primarilor din Argeș, de parcă președintele Consiliului Județean Argeș ar avea nevoie de complici pentru a-și îndeplini așa cum se cuvine datoria față de administrația județeană.
Precizez că la data înregistrărilor invocate nu dețineam nicio funcție de demnitate publică!
Modul foarte grăbit în audierea pe bandă rulantă a primarilor din județ, comportamentul abuziv al procurorilor care nu lasă martorii să fie asistați de avocați, faptul că nu mi se prezintă niciun element material sau probă din care să reiasă calitatea mea de învinuit, punându-mă în imposibilitatea de a mă apăra prin dovedirea probelor ca fiind netemeinice, articolele din presa locală – care vorbesc despre faptul că se dorește să fiu un nou caz Ridzi/Păsat, dar, de această dată, de la opoziție, cu orice preț –, toate acestea mă îndreptățesc să vin astăzi public la tribuna Parlamentului și să vă prezint aceste lucruri foarte grave.
Se dorește cu orice preț repararea imaginii publice prin contrafacerea de urgență a unui dosar în dreptul unui deputat incomod din opoziție, domnilor colegi? Poate ar putea cineva de la Cotroceni să ne răspundă.