Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gabriel Andronache
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, am să vă spun câteva cuvinte despre acest proiect de hotărâre, în sensul că ne-am fi așteptat ca, până la urmă, acest proiect de hotărâre să fie dezbătut și adoptat prin consens, așa cum s-a stabilit prima dată. S-a trecut însă peste o asemenea opțiune și s-a luat decizia de a cosmetiza pe ici pe colo acest regulament, mai mult pe formă decât pe fond, ceea ce, din punctul nostru de vedere, nu constituie un pas înainte în privința modului de desfășurare a activității în Camera Deputaților.
Sunt aspecte asupra cărora am insistat, anume am insistat ca modalitatea de a interveni în privința modului de desemnare sau de schimbare a președintelui Camerei Deputaților, ca acest lucru să se realizeze inclusiv sub forma unei sancțiuni, așa cum spune o decizie a Curții Constituționale, aspect care a fost trecut cu vederea, nu se mai regăsește nici măcar la amendamente respinse.
Am insistat, de asemenea, ca procedura de ridicare a imunității să fie mai suplă.
Însă s-a optat nu pentru adoptarea și includerea în regulament a unui proiect de lege existent pe parcurs legislativ, în prezent, ci pentru punerea de acord a statutului cu regulamentul, de fapt a regulamentului cu Statutul deputaților și al senatorilor.
Sunt aspecte care, din nefericire, ne împiedică să votăm pentru acest proiect de hotărâre.
Totodată, considerăm că ar fi necesar să purcedem împreună la o modificare amplă a acestui regulament, astfel încât într-adevăr modalitatea în care funcționează Camera Deputaților să fie alta, și nu cea prezentă.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.