Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2007
other · respins
Kibedi Katalin Barbara
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Distins Senat,
Argumentele care rezultă din punctul de vedere comunicat de Guvern de a nu susține această inițiativă legislativă sunt cele care se referă, în primul rând, la un paradox, pentru că inițiativa legislativă dorește o accelerare a combaterii corupției, dar în măsura în care fixăm termenelimită de numai un an în cauze care deduse urmăririi penale ar fi imposibil, prin complexitatea lor, de administrat probe, bunăoară, mă refer la cazurile unde sunt necesare expertize, unde se solicită contraexpertize, unde trebuie puse de acord aceste expertize, de fapt, ar face imposibilă rezolvarea cauzei, întrucât în inițiativa legislativă se propune ca, atunci, să se dea soluție de scoatere din evidența parchetului a dosarului respectiv. Dar ceea ce este esențial de reținut este acea încălcare a principiului liberului acces la justiție, întrucât nu ar mai permite celorlalte părți din proces să atace soluția procurorului în instanță.
Pe de altă parte, ar fi încălcat, indirect, și dreptul la apărare, întrucât interdicția de a da curs unor probe solicitate în apărare și care sunt justificate din nou nu este admisibilă din punctul de vedere al Constituției României.
Pentru aceste considerente, susținem raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.