Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 martie 2011
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Declarația Senatului României privind reafirmarea apartenenței României la valorile francofoniei, București, 21 martie 2011.
Luând în considerare faptul că:
a) apartenența la francofonie reprezintă o dimensiune a culturii țării și poporului nostru;
a) legăturile României cu comunitatea francofonă se întind pe parcursul ultimilor 200 de ani și cuprind toate momentele importante din istoria recentă și modernă a țării noastre;
b) România este membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei din anul 1993;
c) limba franceză constituie puntea de legătură între statele și popoarele francofone de pe cinci continente;
d) misiunea principală a francofoniei este să promoveze limba franceză ca vector al diversității culturale și al multilingvismului;
e) promovarea statului de drept, a democrației și a păcii și asigurarea respectării drepturilor omului și egalitatea de șanse constituie cheia de boltă a valorilor comune ale francofoniei, așa cum a fost înscris în Declarația de la Montreux, cu ocazia celui de-al XIII-lea Sommet al Francofoniei, în octombrie 2010;
g) în anul 2011 se împlinesc 41 de ani de la instituționalizarea francofoniei, prin crearea Organizației Internaționale a Francofoniei, care reunește 75 de membri și observatori,
Senatul României:
1. celebrează „Ziua Francofoniei” în data de 20 martie, pentru afirmarea apartenenței României la francofonie;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.