Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 decembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Emilia Arcan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Vă prezint astăzi o informare privind proiectul de buget al Senatului României pe anul 2019.
Senatul României a fundamentat pentru anul 2019 un proiect de buget finanțat din resurse de la bugetul de stat în sumă de 241.648 mii de lei.
La fundamentarea bugetului propus de Senatul României pe anul 2019 s-au avut în vedere următoarele:
– la titlul „Cheltuieli de personal”. La acest capitol de cheltuieli, creditele bugetare, în sumă de 170.090 mii de lei, au fost fundamentate pentru: acordarea indemnizațiilor senatorilor și drepturilor de personal ale salariaților instituției; acordarea, potrivit legii, a indemnizațiilor de delegare în țară și în străinătate cuvenite senatorilor și personalului din aparatul Senatului, precum și acordarea sumelor forfetare cuvenite senatorilor pentru cheltuieli de organizare și funcționare a birourilor parlamentare;
– la titlul „Bunuri și servicii” – credite în sumă de 37.809 mii de lei prevăzute la acest titlu de cheltuieli, ce sunt necesare în principal pentru plata cheltuielilor cu utilitățile aferente părții imobilului Parlamentului aflate în administrarea Senatului României. Creditele propuse asigură cheltuielile necesare funcționării și întreținerii sediului Senatului necesare desfășurării activității, prestări de servicii cu caracter funcțional, precum și cheltuielile cu deplasările în străinătate și în țară ale senatorilor.
Menționez că au fost prevăzute fonduri importante și pentru cheltuielile de protocol și reprezentare, în principal pentru acțiunile ce se vor desfășura în primul semestru al anului 2019, în contextul deținerii președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, respectiv organizarea a trei reuniuni interparlamentare, după cum urmează: Conferința organelor specializate în afaceri comunitare, în perioada 20–21 ianuarie 2019, cu un număr estimativ de participanți de 260 de persoane; Conferința privind politica externă și de securitate comună, politica de securitate și apărare comună, în perioada 7–8 martie 2019, cu un număr estimativ de participanți de 330 de persoane; Conferința tematică „Viitorul Europei”, în perioada 1–2 aprilie 2019, cu un număr estimativ de participanți de 650 de persoane.
Totodată, menționez că în anul 2019, conform aprobării Biroului permanent din data de 2 octombrie 2018, la Senatul României vor fi organizate și alte evenimente de anvergură ce implică resurse suplimentare financiare, logistice și de personal, cum ar fi: desfășurarea în luna martie 2019 a sesiunii plenare a ACP–UE, Adunarea parlamentară paritară a grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, un eveniment ce va reuni membri ai legislativelor statelor respective, alături de reprezentanți ai Parlamentului European și ai Serviciului
European de Acțiune Externă, ai Comisiei Europene și Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene;