Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Dumitru Pelican
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor senator,
## Domnilor senatori,
Îmi revine mie această misiune de a da citire acestui memorandum.
După cum știți, ca urmare a restricțiilor bugetare pe anul 2013 și a fondurilor insuficiente, se impun a fi luate o serie de măsuri cu caracter excepțional care să asigure reducerea cheltuielilor bugetare. Cum? Prin restructurarea organizatorică a serviciilor Senatului, prin reduceri la deplasările interne și externe și prin economii realizate la titlul „Bunuri și servicii”.
1. În vederea reorganizării activității serviciilor Senatului, cu condiția asigurării tuturor funcțiilor care deservesc activitatea parlamentară, s-au propus o serie de măsuri care pot fi aplicate imediat și care vor acoperi cam 40% din deficit la acest titlu:
a. Reducerea indemnizației acordate coordonatorilor de la comisii și grupuri parlamentare și aplicate, după cum știți, din 2011, ceea ce va duce la o economie de aproximativ 366.000 de lei.
b. Renunțarea la 75% din colaboratori; economia rezultată, 400.000 de lei.
c. Reducerea personalului care cumulează pensia cu salariul și a celui pensionabil pentru limită de vârstă. Aici va rezulta o reducere de aproximativ 1.360.500 de lei.
d. Nu în ultimul rând, reorganizarea serviciilor Senatului și aprobarea unei noi organigrame, care să reducă cu aproximativ 27% din funcțiile de conducere.
Ca să nu lungim, doar câteva exemple, o situație comparativă s-ar prezenta după cum urmează: la șef departament, șase funcții reduse, apoi la directori generali, două funcții reduse, la directori, nouă posturi reduse, șefii de serviciu rămân 21, după care se vor reduce șapte posturi la șef birou, ceea ce înseamnă că, prin aplicarea reducerii posturilor de conducere, rezultă o economie de aproximativ 500.000 de lei.
Din toate măsurile pe care eu le-am prezentat doar succint rezultă economii de circa 5.100.000 de lei la unele articole bugetare. Vor fi redistribuite în semestrul II anul curent în vederea acoperirii cheltuielilor de personal.
Dacă sunt nelămuriri, putem da și alte exemple.
Cât privește Hotărârea privind structura serviciilor Senatului, tot eu voi citi această hotărâre.
În temeiul prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată, precum și al art. 36 alin. (1) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările și completările ulterioare, Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – În structura serviciilor Senatului funcționează direcții generale, direcții, servicii și birouri, după caz.
Art. 2. – (1) Structura organizatorică a serviciilor Senatului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) În cadrul direcțiilor generale funcționează direcții, iar în cadrul direcțiilor, prin hotărâre a Biroului permanent, se pot organiza, după caz, servicii și birouri.