Viorel Salan

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

Declarația mea se intitulează „Interesul de grup nu poate prevala asupra interesului național”.

Dezbaterea cu tema „Democrație și justiție în România”, desfășurată în cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European, a fost o ocazie să constatăm cu toții la ce nivel de maturitate se află democrația în România.

Pe de o parte, discuțiile au fost un bun prilej pentru cei interesați de a cunoaște ce schimbări au intervenit în timp în democrația și justiția din România. Au putut fi ascultate descrieri ale realității din societatea românească, au fost prezentate decizii și argumente în favoarea schimbărilor constatate.

De cealaltă parte însă, am prezentat în fața Europei întregi o națiune dezbinată, al cărei mesaj este compus din informări și dezinformări, din afirmații și atacuri lipsite de adevăr, din argumente reale și manipulări. Din păcate, la dezbaterea din Parlamentul European, minciuna și intoxicarea au stat și ele la aceeași masă, exersându-se în conversații ce au dorit să fie pline de democrație.

Pentru înlăturarea unei eventuale confuzii, minciuna este o denaturare intenționată a adevărului, având de obicei ca scop înșelarea cuiva, iar intoxicarea este o deviere de la adevăr. Poate că în viața de zi cu zi devine tolerabil să oscilezi între una și cealaltă. În situația unui om obișnuit, diferențele se estompează ușor în favoarea dialogurilor comune. Dar, când vine vorba despre un intelectual de talia domnului Gabriel Liiceanu, familiar cu proprietatea cuvintelor, și despre un context de elită, cum este o dezbatere publică în Parlamentul European, exigențele cresc exponențial. La Bruxelles însă a fost vorba despre România și afirmațiile au căpătat altă greutate.

Concluzia dezbaterii de la Bruxelles s-ar fi dorit, poate, să fie constatarea că nu există democrație în România și că justiția este în pericol. Dar nu a fost să fie așa. Dacă luăm ca reper cea mai simplă definiție din dicționar, atunci democrația este o formă de guvernare a statului bazată pe separația puterilor și pe votul universal. Separarea celor trei puteri – Parlamentul, Guvernul, instanțe judecătorești – statuează, de fapt, independența și controlul reciproc. Potrivit acestui principiu, niciuna dintre cele trei puteri nu prevalează asupra celeilalte, nu se subordonează una alteia și nu-și asumă prerogative specifice celorlalte. Între ele nu există o ierarhie.

În România de azi există separația puterilor în stat. Structura statului de drept este definită clar. Puterea legislativă, cea executivă și justiția își îndeplinesc fiecare rolul. Parlamentul este instituția care reprezintă națiunea română și este unica autoritate legiuitoare a țării. Guvernul aplică legile, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și conducerea generală a administrației publice. Iar puterea judecătorească supraveghează aplicarea legilor. Și, știm cu toții, în România de azi nimeni nu este ferit de anchetele justiției.