Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 martie 2017
Declarații politice · respins
Mihai Weber
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
„Independența energetică – un obiectiv strategic național”. Doresc să aduc în atenția dumneavoastră o problemă de maximă importanță, pe care PSD-ul și-a asumat-o prin programul de guvernare. Este vorba despre independența energetică a României.
Independența energetică, dacă vreți, poate să fie cel mai important atu al țării în jocul economic european și la viitoarele negocieri privind locul acesteia în Uniunea Europeană.
Complexul Energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producători de energie din țară, are nevoie urgentă de investiții pentru modernizarea tehnologică.
Pe viitor, un mix energetic complex – hidro, nuclear, cărbune, gaze și energie regenerabilă – îi va oferi României independența energetică până în anul 2020.
Mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.