Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 februarie 2016
other
Mihai Ciprian Rogojan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Declarația politică de astăzi se intitulează „Copiii noștri au dreptul la un sistem performant în care să învețe”.
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,
Trăim într-o perioadă minunată din istoria mondială, într-un punct în care omenirea a ajuns la un grad de unitate și cooperare nemaiîntâlnite în istorie, un punct în care în fiecare zi suntem surprinși de noi descoperiri și de noi progrese care vor oferi generațiilor următoare o viață mai bună decât noi ne putem închipui.
De aceea, cu o imensă tristețe constat că în România nu se fac eforturi pentru a ne asigura că și tinerii noștri se vor bucura de aceste lucruri.
Dacă în secolele trecute fiecare stat putea să se mândrească și să prospere cu importurile și exporturile industriale, în secolul al XXI-lea nu poți să te afirmi ca stat decât cu importurile și exporturile de minți. S-au dus zilele în care conta cât cărbune și oțel aveai. Acum, singurul lucru important este cât de mult poți să asiguri progresul omenirii.
De aceea, mă uimește faptul că în România investim 2.600 de lei pentru un deținut în fiecare lună, 405 lei pentru o magnolie din parc, în timp ce statul acordă doar 3.321 de lei pe an pentru un singur elev.
Nu vreau să fiu înțeles greșit. Reabilitarea unui deținut și integrarea sa ca un membru activ al societății sunt priorități în fiecare stat de drept. Însă este teribil modul în care alegem să tratăm cea mai de preț resursă pe care o avem la dispoziție: tinerii.
Desigur, problema creșterii alocațiilor a fost îndelung dezbătută și, din motive mai mult sau mai puțin temeinice, nu s-a ajuns la un consens. Însă, fără să investim, România nu va putea fi decât un ținut dezolant, un deșert intelectual care nu numai că va stagna în anumite locuri, dar chiar va regresa, posibil iremediabil.
Este datoria noastră să investim nu numai în alocații, ci și în școli moderne, în mijloace și tehnici de predare, în procesul de formare a cadrelor didactice și în tratarea lor, atât a cadrelor, cât și a elevilor, cu demnitatea pe care o merită.
O investiție nu înseamnă să arunci cu bani, înseamnă să fii dispus să îi cheltuiești în moduri în care știi că vor da rezultate.
Trebuie să modernizăm școlile. Trebuie să plătim ca să avem cadre didactice performante. Trebuie să investim în cercetare. Trebuie să oferim toate mijloacele curriculare și extracurriculare tinerilor, astfel încât să nu renunțe la studii și să își împlinească adevăratul potențial.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.