Ovidiu Victor Ganț

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Pe 10 august a.c. am sărbătorit 100 de ani de la adoptarea Rezoluției șvabilor din Banat, referitoare la aderarea Banatului la România. Pe 10 august 1919, o mie de reprezentanți ai acestora s-au reunit la Casa Germană din Timișoara. Aceștia vorbeau în numele a 31,5% din populația Banatului (37% fiind români). Așadar, cel puțin 68% dintre bănățeni susțineau unirea.

## Șvabii au hotărât următoarele:

„1. În numele tuturor șvabilor din Banat declarăm că numai de la Banatul nedespărțit sperăm binele fiecărei națiuni – adică naționalități – din Banat*, căci un Banat împărțit în granițe nefirești înseamnă o ruină economică pentru toate popoarele care trăiesc aici, o cauză pentru sfadă veșnică și nemulțumiri continue și de tulburare a păcii dorite. Noi dorim, în consecință, indivizibilitatea Banatului.

2. Timișoara fiind centrul vieții economice și sociale a Banatului și ea fiind încorporată României și suveranitatea Majestății sale regele României fiind extinsă asupra Banatului și deoarece noi vedem în Manifestul de la Alba Iulia o garanție că în statul nostru viitor ne este asigurată dezvoltarea liberă a caracterului nostru poporal, folosirea liberă a limbii noastre materne și amândouă, caracterul poporal și limba maternă, le vom putea promova nestingherit pe teren politic, cultural, economic și social, și astfel să ne asigurăm viitorul nostru național, dorim ca întreg Banatul, unitar și nedespărțit, să se alipească regatului României mari.

3. Această hotărâre se va comunica Conferinței de Pace.” Pe 19 august 1919, președintele Conferinței de Pace, Georges Clemenceau, a primit textul din partea unei delegații de cinci reprezentanți ai șvabilor, care îi solicitau: „