Ovidiu Victor Ganț

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Dat fiind faptul că ieri, la ședința solemnă referitoare la aderarea României la NATO, ni s-a refuzat dreptul de a prezenta punctul de vedere al grupurilor parlamentare, intenționez să o fac astăzi, printr-o declarație politică, menționând că acest fapt este fără precedent în istoria Parlamentului, ca grupurile politice să nu se poată exprima asupra unei declarații pe care Parlamentul urma să o adopte.

Aniversăm, astăzi, împreună, 15 ani de la un eveniment istoric pentru țara noastră: aderarea la Alianța Nord-Atlantică la 29 martie 2004, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Noi credem că a fost un demers politic firesc, dorit de cvasitotalitatea cetățenilor României și ratificat de Parlament la 26 februarie 2004. Grupul parlamentar al minorităților naționale consideră că e un act foarte important în sine, dar îl vede și ca parte a unui context politic, economic și de securitate mai general.

Odată cu succesul Revoluției Române din 1989, parcursul euroatlantic al României a devenit un țel al întregii națiuni. Era clar că după marasmul comunist ne doream cu toții să revenim la o societate democratică și o viață în pace și securitate. Schimbările profunde din România și-au găsit expresia și în planul relațiilor internaționale multilaterale. Primul pas semnificativ spre integrarea euroatlantică l-a reprezentat faptul că în 1993 România a devenit membru al Consiliului Europei. Un rol important în acest sens l-au jucat minoritățile naționale, care, împreună cu majoritatea română, au înscris politica țării noastre, în ceea ce privește conviețuirea multietnică, multireligioasă și multiculturală, pe un parcurs pozitiv.

Din acest moment ne-am angajat să susținem aderarea României atât la Uniunea Europeană, cât și la NATO, prin intermediul relațiilor privilegiate cu statele membre de care suntem strâns legați prin limba noastră maternă și cultură. S-au încheiat în acest sens și tratate bilaterale, unele chiar anterior. De exemplu, cel cu Germania din 1992.

În nenumărate întâlniri pe care membrii grupului nostru parlamentar le-au avut cu politicieni din țările membre NATO și UE am pledat cauza României, eforturile fiind încununate de succes. Cele două aderări, la NATO și UE, nu ar fi fost posibile dacă România nu ar fi îndeplinit standardele democratice necesare, inclusiv în sensul respectării drepturilor cetățenilor aparținând minorităților naționale.

Statutul de membru NATO presupune drepturi, obligații și, din păcate, a dus și la sacrificii mari din partea României. Este momentul să ne gândim cu respect și recunoștință la militarii români căzuți la datorie sau răniți în cadrul misiunilor NATO la care au participat. Suntem datori memoriei celor căzuți, precum și față de cei răniți și familiile lor.

Alianța a asigurat, timp de 70 de ani – practic o viață de om –, o pace globală, având în vedere faptul că nu s-a produs în această perioadă niciun conflict global.