Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2010
Informare · informare
Ioan Țintean
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Declarația mea politică se intitulează „Modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009, urgentă și esențială pentru mediul de afaceri”.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 conține, printre altele, unele măsuri în domeniul politicii fiscale. Între acestea, remarcăm prevederea de la Capitolul V, ce modifică art. 21 litera n) din Codul fiscal și care instituie o măsură de restricționare a deductibilității cheltuielilor agenților economici. Urmarea: mediul de afaceri este puternic afectat și descurajat în ceea ce privește Capitolul „Dezvoltare și investiții”. Este inacceptabil cum un ministru de finanțe, fost manager de societate comercială, și mă refer aici la domnul Pogea, a putut să-și închipuie că un administrator de firmă poate să conducă și să organizeze activitatea unei societăți fără să consume carburanți sau fără să-și repare și să-și întrețină mașina, în condițiile în care, prin noua prevedere, i se interzice acestuia să-și deducă cheltuielile aferente acestor activități. Deși am sesizat Ministerul Finanțelor Publice încă de anul trecut și am argumentat că această problemă aduce deservicii activității agenților economici care se confruntă cu o acută criză economică, prevederea a rămas în vigoare până astăzi, cu aceleași consecințe economice grave.
Ca atare, solicit actualei conduceri a Ministerului Finanțelor Publice și domnului ministru Sebastian Vlădescu să elimine, la dezbaterile din Camera Deputaților privind Codul fiscal, prevederea de la Capitolul V punctul 2 art. 21 lit. n) alin. (3), precum și integral punctul 3 art. 21 lit. d), revenindu-se, astfel, la forma inițială prevăzută în Legea Codului fiscal, Legea nr. 57/2003, de natură să sprijine mediul de afaceri.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.