Ovidiu-Victor Ganț

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Pe 21 aprilie vom sărbători 30 de ani de la semnarea la București a Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa dintre România și Republica Federală Germania.

Tratatul este foarte important în sine, dar și în contextul acelor ani, pentru că, după Revoluție, România a făcut pași înapoi sub regimul Iliescu. Trebuie amintit că imediat după Revoluție, în ianuarie 1990, prietenii noștri germani și-au arătat susținerea pentru națiunea română. Guvernul Helmut Kohl a oferit gratuit curent electric, în valoare de 100 de milioane de mărci, pentru ca populația României să nu înghețe în acea iarnă, iar mii de cetățeni germani, asociații, bisericile evanghelică și catolică au trimis convoaie de ajutoare în România.* Acum, la rândul nostru, noi, cei din minoritatea germană, facem, alături de partenerii noștri germani, la fel ca mulți alți cetățeni ai României, tot ce este posibil în sprijinul ucrainenilor afectați de război. Aceasta demonstrează o dată în plus că sintagma „parteneriatul în Europa”, conținută în titlu, nu este întâmplătoare, ea păstrându-și mai mult ca oricând actualitatea.

Guvernul Kohl știa de atunci că, odată cu reunificarea Germaniei, calea spre extinderea Uniunii Europene și a NATO era deschisă și pentru fostele țări comuniste, inclusiv România. Prietenii noștri germani știau că locul României este în Uniunea Europeană și NATO și că vom fi parteneri apropiați.

Totodată, datorăm deciziei guvernului federal faptul că, începând cu 2002, cetățenii români au circulat fără vize în Uniunea Europeană, dar și încheierea la timp a negocierilor de aderare, în decembrie 2004. Să subliniem aici eforturile fostului comisar Günter Verheugen în acest sens.

Mai mult decât atât,