Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2009
procedural · adoptat tacit
Cătălin Aurelian Roșculete
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative și aș face completarea: conform Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, care a fost semnat în anul 2005, Guvernul a optat pentru schema de plăți unice pe suprafață, care este negociată cu Uniunea Europeană.
Aș mai face o precizare: această schemă cuprinde sume aferente celor două scheme de plăți, adică bugetul național și banii de la Uniunea Europeană. Aceasta prezintă o creștere din anul 2007, de la 50,55 euro în anul 2007, la 163,1 euro pentru 2010 – domnul senator la 2010 făcea referire –, deci avem 163,1 euro, iar la 203,97 euro pe hectar se va ajunge în anul 2016, conform Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
România, fiind stat membru, aplică legislația comunitară existentă.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.