Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 februarie 2017
Declarații politice · respins
Ion Hadârcă
Discurs
Vă mulțumesc.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Mă numesc Ion Hadârcă, Circumscripția electorală Vaslui, Grupul parlamentar al ALDE.
„De la Podul Înalt, la Podul Unirii”
Datorez prezența mea în Senatul României alegătorilor din județul Vaslui. Ei mi-au acordat mie, unui fecior al Basarabiei, onoarea să îi reprezint în Camera superioară a Parlamentului României, gest pentru care le sunt profund recunoscător. Drumul meu către această catedră a fost lung și greu. Lungimea se măsoară în durata vieții a două generații, iar greutatea, în ani lungi de suferință, de jertfă și de luptă, ani grei căzuți pe umerii „românilor Basarabiei moldave”.
Prima generație a fost cea de sacrificiu a părinților mei, înstrăinată cu forța de patria-mamă, trecută prin fața plutoanelor bolșevice de execuție, prin foamete organizată și deportări sălbatice, expropriere și deznaționalizare.
A doua este generația mea, care s-a smuls miraculos din lanțurile celui mai odios imperiu. În 2018 se vor face 30 de ani de la constituirea în Basarabia a unei ample mișcări de eliberare națională. Sunt exponentul acestei mișcări. Marile Adunări Naționale din 1989, ʼ90, ʼ91, podurile de flori, podurile de carte și de suflet, semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană sunt trepte care m-au adus pas cu pas către acest moment pe care îl consider emblematic și providențial. În același an 2018 se vor face 100 de ani de la Marea Unire, ani întrerupți de agresiunea bolșevică. Or, obiectivul major al mișcării a fost și este refacerea unității naționale a tuturor românilor.
Ca exponent plenipotențiar în Senatul României, voi să dau un semnal sutelor de mii de basarabeni, veterani ai mișcării, decepționați de acțiunile trădătorilor și agenților infiltrați, precum și zecilor de mii de tineri unioniști care au venit în ultimii ani să ne completeze energic rândurile că adevărata mișcare nu a dispărut și, istoricește, ea își urmează calea neabătut, deoarece, așa cum spunea Eminescu, însăși magistra istorie cugetă încet, dar sigur și neabătut.
Este adevărat că dihonia vrăjmașă ne-a tot subminat punțile de apropiere și ne-a adâncit vadurile. Ea a permis forțelor străine să țină Republica Moldova în planurile geostrategice ale unui război hibrid permanent. Pe noxe de fals și minciună s-a dospit anul trecut și urcarea în fotoliul de Președinte al Republicii Moldova a exponentului celui mai reacționar și antiromânesc partid. Sarcina lui este să anihileze românismul și românitatea Basarabiei, să semene deznădejdea, dezbinarea și ura interetnică. Scopul este stimularea continuă a exodului și schimbarea raportului etnic al populației în defavoarea națiunii titulare, proces în deplină derulare. Iată că ceea ce nu au reușit regimul țarist în 106 ani și tancurile sovietice în ʼ40 reușește astăzi corupția. Fiindcă Dodon nu este alesul cetățenilor Republicii Moldova, el este produsul celui mai corupt regim din Europa, este făcătura ieșită din concubinajul oligarhiei de gașcă locală cu cea cu ambiții neoimperiale rusești.