Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2011
procedural · retras
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Eu am fost convins de propunerea colegilor care au avut această inițiativă.
Toate guvernele de până acum și cel actual au discutat cele trei variante posibile: una ar fi subordonarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Ministerului Sănătății, ceea ce ar însemna un instrument, în primul rând, financiar pentru aplicarea politicilor ministerului și ale Guvernului pe perioada în care este la guvernare; a doua variantă ar fi cea actuală, cu o autonomie a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în care banii se colectează de către ANAF și sunt repartizați de către Ministerul Finanțelor Publice și, astfel, nici ministerul, nici Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu au puterea efectivă de a interveni atunci când este necesar în domeniul sănătății și, în sfârșit, a treia soluție, care se decantează din această propunere, să avem o Casă Națională de Asigurări de Sănătate autonomă, subordonată Parlamentului, care să lucreze pe modelul Curții de Conturi sau al Consiliului Național de Valori Mobiliare – CNVM-ul.
Eu cred că această soluție este fezabilă, intră pe o plajă de stabilitate, intră pe o depolitizare, intră pe o transparență financiară în luarea deciziilor și pe o stabilitate a funcționării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
De aceea, eu, personal, pe analiza textului pe care l-am văzut, pe cunoașterea activității Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe cunoașterea raporturilor de până acum dintre toți sau marea majoritate a miniștrilor sănătății și președinții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – întotdeauna au existat divergențe, frecușuri între ei, foarte greu a fost în luarea unor decizii comune –, cred că această soluție este nu numai democratică, dar este una foarte pragmatică.
A avea o Casă Națională de Asigurări de Sănătate stabilă, pe un mandat de 6 ani, cu un președinte, 4 vicepreședinți aleși de Senat, cu obligarea lor de a veni cu un raport anual, de a-l prezenta aici, deci având mecanismul de control, de intervenție, atunci când este necesar, cu o autonomie financiară serioasă și posibilitatea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a interveni și a susține atunci când este nevoie... De exemplu, spitalele, când acestea au o problemă, sau pe domeniul farmaceutic, să intervină pe domeniul respectiv. Cred că este o rezolvare pragmatică a acestei probleme care trenează de ani de zile în sistemul de sănătate din România.
De aceea, personal, pentru că nu am împuternicirea de a vorbi în numele grupului parlamentar, cred că este o soluție pragmatică, rezonabilă, pe care o susțin din convingere. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.