Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 februarie 2009
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Frunda György
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Atunci când am discutat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156 din 2007 — care este ordonanța ce rezolvă problema de bază a despăgubirii celor care au constituit depozite pentru cumpărarea autoturismelor până în 1992 —, era vorba despre 37.000 de deponenți care urmau să primească despăgubiri, iar marea majoritate a și primit despăgubirile.
Ordonanța în discuție astăzi este, de fapt, o încuviințare _post factum_ , pentru că ea s-a aplicat cu bună-credință și era nevoie de această ordonanță.
Vreau însă să profit de prezența doamnei secretar de stat pentru a supune atenției ministerului de resort și a Guvernului, în ansamblul său, problema celor aproximativ 2.000 de cetățeni români care și-au transferat banii pentru cumpărarea unui autoturism Dacia la BRD, care era, la vremea aceea, o bancă cu capital exclusiv de stat. Acești oameni, care au fost de bună-credință, trebuie să fie despăgubiți.
Când s-a discutat ordonanța, pe fond, am făcut acest amendament, care a fost adoptat de plenul Senatului, dar nu a trecut de Camera Deputaților.
De aceea, fac apel la Guvern să rezolve problema acestor oameni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.