Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2007
deadline extension · respins
Gheorghe Funar
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sper să am mai mare succes cu următorul amendament, care vizează ca începând de anul viitor niciun angajat plătit din bani publici să nu poată avea un câștig pe lună, respectiv pe an calendaristic, mai mare decât Președintele României.
Așa cum cunoașteți, prin diverse acte normative, s-a ajuns ca unii dintre cetățenii României, plătiți din bani publici, să câștige și de 10 ori mai mult pe lună decât Președintele României. Există directori de penitenciare din România care au câștigul cât cel al Președintelui Statelor Unite ale Americii.
Presa, mai ales în ultimele zile, a prezentat mai multe exemple de angajați plătiți din bani publici care stau acasă, care n-au plecat în străinătate. N-ați văzut niciun judecător plecând în străinătate. Dacă are 150—200 milioane lei brut pe lună, nu este cazul să plece. N-ați văzut vreun procuror plecând din România în străinătate. Au rămas acasă. Pentru că, pe lângă 100—150—200 de milioane lei brut pe lună, mai iau și șpagă de 10—15—20 de mii de euro cu ocazia unui concurs oarecare. Și a fost doar o întâmplare concursul acesta. Rămâne de văzut dacă nu este regulă. Dar au plecat medicii și pleacă; au plecat și pleacă profesori; au plecat și pleacă inginerii și așa mai departe, ajungându-se în situația nefirească, respectiv salariile cadrelor didactice, ale medicilor, ale funcționarilor publici, ale celor care lucrează în agricultură și așa mai departe să fie extrem de mici — undeva în jurul a 10—15 milioane lei vechi. Dar alții au câștiguri, vă spuneam...
De pildă, să nu-l uit pe „prietenul meu” Radu Duda, cu care Guvernul României este generos, dar nu știu de ce. Anul acesta a dat „numai” 7,2 miliarde de lei unui singur
cetățean; are 600 milioane lei pe lună, îi vin 20 milioane lei pe zi calendaristică. Acum vreo două luni, nemaiștiind pe ce să cheltuiască banii, s-a dus până la Polul Nord să numere urșii polari și a ajuns la concluzia că a scăzut numărul urșilor polari. Și primește 600 milioane de lei pe lună.
Apelez la dumneavoastră, doamnelor și domnilor parlamentari, acceptați amendamentul acesta și să intrăm în normalitate. Nu se poate, șeful statului, care este în colimator toată ziua, care se străduiește și, la ore de maximă audiență, iese pe toate canalele de radio și televiziune, are o indemnizație pe lună fixă de 10 ori mai mică decât a cetățeanului Radu Duda. Este posibil ca un director de penitenciar să aibă 250 milioane lei pe lună și dumneavoastră să-mi respingeți amendamentul? E normal? Ce spun cetățenii despre noi, aleșii lor, aici, în Parlament? Cu cine ținem noi?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.