Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2011
procedural · adoptat
Vasile Nedelcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aprovizionarea sigură și de calitate cu medicamente a populației este un deziderat major al oricărui sistem de sănătate. Aș aminti faptul că în majoritatea țărilor europene – este vorba de Marea Britanie, Ungaria, Germania – criteriul demografic este menținut, asigurând un sistem sigur de sănătate și prevenind apariția unor situații nedorite prin consumul de medicamente, medicamente care ar putea fi consumate necontrolat.
Menținerea unui sistem necontrolat de reglementare a acestui sistem ar duce la apariția unor farmacii în zone comerciale în detrimentul zonelor defavorizate, în detrimentul zonelor comerciale mai slabe sau în mediul rural. Din această cauză există o presiune formidabilă din partea marilor lanțuri de farmacii pentru a-și impune punctul de vedere și a condiționa apariția acestor farmacii în zonele comerciale.
Din această cauză susțin punctul de vedere al Guvernului, până la 31 decembrie 2012, și rog toți senatorii să voteze Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2010. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.