Verginia Vedinaș

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

Am să vă vorbesc astăzi despre situația dramatică în care se află unii dintre preoții ortodocși din România, și mă refer, cu precădere, la cei din localitățile rurale sărace.

În aceste vremuri tulburi pe care le trăim, în care problemele în loc să se rezolve se agravează, în care disputele și jocurile politice sunt la ordinea zilei, în care uscăciunea din sufletul unora ce au uitat că au de condus o țară, nu o junglă, a transformat, parcă, și România într-un deșert al disperării și zădărniciei, singura speranță a românului a rămas ajutorul și mila Tatălui Ceresc.

Poporul român s-a născut creștin și a învățat cuvântul Evangheliei, încă din timpul apostolic, de la Sfântul Apostol Andrei, Biserica Ortodoxă Română având un rol deosebit de important în istoria neamului nostru, fiind un factor esențial în păstrarea și afirmarea identității naționale.

Credința în Dumnezeu, în tainele Sfintelor Evanghelii, în cuvântul Domnului nostru Iisus Cristos ne îmbogățește sufletele și ne dă puterea de a merge mai departe și de a progresa moral și spiritual, iar cei care ne pun în legătură cu harul lui Dumnezeu sunt slujitorii bisericii, conducătorii noștri spirituali, cărora avem datoria de a le acorda cinstea și respectul cuvenit.

De la începutul mandatului de parlamentar am avut bucuria de a cunoaște o seamă de preoți din județul Bihor, oameni de valoare, demni, adevărați exponenți ai moralității, care își desfășoară cu mult har misiunea sfințitoare și de îndrumare a credincioșilor în parohiile pe care le păstoresc. În misiunea lor, acești slujitori ai altarului întâmpină destule probleme fie legate de renovarea și consolidarea bisericii și a casei parohiale, fie legate de lucrări de reparații la bisericile mai vechi, de restaurarea unor picturi care împodobesc pereții lăcașului de cult, biserica fiind sufletul unei parohii, o mărturie peste ani a devotamentului și a credinței celor care au edificat-o.

Însă, problema cea mai gravă și poate cea mai dureroasă este cea a veniturilor foarte mici pe care le primesc unii dintre ei, mai ales preoții din mediul rural.

Într-adevăr, preotul este omul lui Dumnezeu, cel care prin predici și îndrumări trebuie să lumineze mințile credincioșilor, dar este, în același timp, și un om între oameni, cu bucurii și suferințe, cu lipsuri și nevoi, cu o familie de întreținut, lucru din ce în ce mai greu de realizat pentru unii dintre slujitorii bisericilor din parohiile sărace.

La ultima mea deplasare în teritoriu am fost profund marcată de întâlnirea cu preotul Stanciu Lucian, de la parohia ortodoxă din satul Bicăcel, comuna Lăzăreni, care păstorește cu credință și cu evlavie 80 de suflete și care, după 20 de ani de muncă, are un salariu de aproximativ 400 de lei, din care nu se alege cu nimic după ce-și plătește dările, cu atât mai mult cu cât nu are casă parohială și trebuie să facă naveta, peste 60 kilometri, zilnic sau ori de câte ori este nevoie, pe cheltuială proprie.