Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Ne aflăm astăzi în fața unei moțiuni simple care, dincolo de tonul vehement și de formulările pamfletare, ridică o întrebare serioasă: cum gestionăm cultura României într-un context complicat bugetar, administrativ și social și ce înseamnă în mod real responsabilitatea Ministerului Culturii?
Înainte de orice, trebuie să spunem răspicat: cultura nu este proprietatea unui partid, a unei ideologii sau a unei generații, cultura este un spațiu al dialogului, al pluralismului și al dezbaterii. Iar tocmai pentru că este un domeniu al sensibilității și al creației, el generează, inevitabil, tensiuni și opinii divergente.
În ceea ce privește Institutul Național al Patrimoniului, este esențial să clarificăm: nu a existat niciun proiect de desființare arbitrară12
, în sensul anulării rolului științific și profesional al instituției, ci o analiză privind eficientizarea administrativă și integrarea unor funcții pentru a reduce suprapunerile și blocajele.*
Patrimoniul național este protejat prin lege, prin convenții internaționale la care România este parte și prin mecanisme instituționale care nu depind de voința unilaterală a unui ministru. A invoca paralelele istorice, cu desființări din perioada regimului comunist, înseamnă a deturna dezbaterea de la realitate la retorică.
În privința concursurilor pentru managementul instituțiilor publice de cultură, inclusiv la Teatrul Național București sau la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Ministerul Culturii are obligația legală de a asigura proceduri conforme cu legislația în vigoare, transparente și competitive.
Orice modificare propusă a avut ca scop clarificarea criteriilor și responsabilităților manageriale, nu excluderea unei categorii profesionale. De altfel, dezbaterea publică a acestor propuneri arată tocmai că mecanismele democratice funcționează, vocile din mediul independent s-au exprimat, iar ministerul a fost și rămâne deschis dialogului.
În ceea ce privește afirmațiile legate de conflictele de interese din trecut – este important să ne raportăm la deciziile instanțelor și la cadrul legal.
Domnul ministru și-a parcurs traseul juridic în condițiile legii, iar acolo unde au existat sancțiuni, ele au fost aplicate. Într-un stat de drept nu funcționăm pe baza suspiciunii perpetue, ci pe baza hotărârilor definitive. A transforma spețe vechi, soluționate juridic, în argumente politice absolute înseamnă a relativiza însăși autoritatea justiției.
S-a vorbit și despre presupusa birocratizare a actului artistic. Dar să nu confundăm libertatea de creație cu absența oricărei responsabilități administrative. Instituțiile publice de cultură sunt finanțate din bani publici, ele trebuie să răspundă unor criterii de eficiență, de transparență și de gestiune corectă a resurselor.
În plan strategic, Ministerul Culturii a continuat programele de finanțare pentru sectorul independent, a menținut deschise liniile de sprijin pentru patrimoniu și a lucrat la simplificarea accesului la fonduri europene pentru operatorii independenți. Cultura română are nevoie nu doar de simboluri și declarații, ci și de infrastructură, digitalizare, restaurare, finanțări sustenabile și politici publice coerente.*
Este legitim ca artiștii, sindicatele, managerii culturali să critice, la fel cum este legitim ca și opoziția să depună moțiuni.* Dar nu este legitim să reducem dezbaterea la calificative precum „rebut politic” sau „satrap”. Un astfel de limbaj nu apără cultura, ci o degradează.
Cultura română este mai puternică decât disputele noastre. Ea se regăsește în teatre, în muzee, în situri istorice, în creația contemporană, în patrimoniul imaterial și în dialogul intercultural. Ministerul Culturii, indiferent cine îl conduce, trebuie să fie garant al acestui ecosistem complex.
Domnul ministru poate fi criticat pentru stil, pentru opțiuni administrative sau pentru priorități, dar până în acest moment nu s-a demonstrat că ar fi încălcat legea în exercitarea mandatului său de ministru și nici că ar fi subminat, prin acte normative adoptate, existența patrimoniului sau instituțiilor culturale fundamentale.
Dragi colegi, moțiunea simplă este un instrument politic. Votul nostru trebuie să fie însă un act de responsabilitate instituțională. Să judecăm pe baza faptelor, a legalității și a interesului public, nu a formulărilor emoționale. Cultura română are nevoie de stabilitate, de reforme bine calibrate și de dialog real între autorități și breaslă.
În acest spirit, vă invit să respingeți această moțiune și să încurajăm, în schimb, o dezbatere serioasă și constructivă despre viitorul politicilor culturale în România.
Grupul PSD va vota împotriva moțiunii simple.* Vă mulțumesc.