Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2026
procedural · respins
Gheorghe Vela
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doar câteva considerente în plus față de luarea de cuvânt precedentă.
Am aderat la această Cartă energetică în anii ʼ90, tocmai pentru ca să sensibilizăm autoritățile europene atunci când ne pregăteam de aderarea la Uniunea Europeană. Ulterior însă, am observat că aderarea la această cartă nu ne-a adus doar beneficii.
Domnul Corlățean a vorbit frumos despre caducitate12. Mai sunt și alte motive* care au făcut sau ne fac să ne retragem, și anume e vorba despre faptul că România a fost chemată în instanțe internaționale, în anumite procese privitoare la energie și a avut și niște pagube care nu se spun sau de dat niște despăgubiri și am ajuns la concluzia că