Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Romeo Florin Nicoară
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 6–11 decembrie 2011 5
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor senatori,
Din rațiuni de timp și din cauza faptului că domnul coleg, senatorul Adrian Țuțuianu, a deschis deja subiectul referitor
la prefect, am să mă rezum și am să dau un singur exemplu – din colegiul meu din Teleorman – care consider că este relevant pentru activitatea Ministerului Administrației și Internelor, a reprezentanților săi și pentru actele oficiale pe care acesta le emite.
Vreau să vă spun că acest exemplu din județul Teleorman noi l-am denumit o calamitate. Această calamitate poartă numele prefectului Teodor Nițulescu. Prefectul Teodor Nițulescu a adus foarte multă suferință multor comunități din Teleorman, atât rurale, cât și urbane, prin ceea ce a fost menționat și mai devreme aici, acest atac în contenciosul administrativ pe care Domnia Sa l-a făcut în cursul verii, în cursul lunii august 2011, asupra a numeroase localități din județul Teleorman, astfel că, pe la mijlocul lunii august, au fost atacate în contencios bugetele locale ale municipiilor Turnu Măgurele, Alexandria, plus 10 comune, două hotărâri ale Consiliului județean, una care se referea la bugetul propriu și alta care se referă la impozitele din TVA care se distribuie comunelor, cele 20%. Termenul a fost de șase luni de la adoptarea acestor bugete. Șase luni de la adoptarea lor, din 10 februarie 2011.
De ce la șase luni, și nu imediat? De ce nu după două-trei săptămâni, de ce nu după o lună? De ce nu după o procedură prealabilă de consultare impusă de Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ? De ce la șase luni?
Pentru noi, acest lucru a dovedit, de fapt, rea-voință și rea-credință.
Iar dacă vă întrebați, da, așa este, toate localitățile care au fost atacate sunt cu administrații social-democrate sau liberale.
Ce s-a întâmplat? Ați văzut, probabil, pe canalele de știri, trei luni de zile profesorii din Turnu Măgurele și din Alexandria nu și-au luat salariile, 2.700 de familii din Alexandria au rămas fără ajutorul de căldură în pragul iernii, s-a sistat furnizarea curentului electric pe 29 noiembrie anul curent în orașul Alexandria, fapt deosebit de grav, pentru că generează instabilitate și dezordine publică. Foarte multe dosare pentru persoane cu handicap au rămas nesoluționate la primărie, foarte multe persoane, peste 400, care primeau o masă la cantina socială au rămas neservite.
Noi credem că situația generată în Teleorman de către prefectul Teodor Nițulescu se încadrează perfect în planurile anunțate de președintele Băsescu, cu puțin timp în urmă, de a reduce numărul angajaților la stat cu până la 300.000 la finalul anului 2012.
Nu exagerăm cu nimic dacă spunem că gestul pe care l-a făcut prefectul județului Teleorman a fost literalmente o încercare de eliminare fizică a acestor angajați la stat. Este îngrijorător pentru noi, că acesta este un adevărat experiment social care se produce acum în laboratoarele PDL-ului, când se construiește acest scenariu apocaliptic prin care mii de localități vor fi destabilizate anul viitor.