Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Vasile Nedelcu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 6–11 decembrie 2011 5
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor senatori, Domnule ministru,
Moțiunea depusă de USL pe administrație reflectă, mai mult ca oricând, zicala din popor „Când țara arde, baba se piaptănă”. Cum altfel am putea caracteriza o acțiune a USL în această perioadă incertă din punct de vedere economic și social și de grea încercare pentru cetățenii români?!
Referitor la cerința USL din moțiune legată de finanțările clientelare ale Ministerului Administrației și Internelor și în funcție de culoarea politică a primarilor, cu toții știm că există algoritm tehnic de calcul pentru alocările către administrațiile locale. Mai mult, la ultima rectificare bugetară, de acum trei săptămâni, s-a respectat întocmai mecanismul de echilibrare a alocărilor resurselor bugetare, ceea ce nu a făcut niciodată PSD sau PNL.
Este incredibil cum USL îndrăznește să aducă astfel de acuze, când știm cu toții că PSD a fost campion în fraudarea fondurilor și favorizarea propriilor aghiotanți de partid, fără remușcări față de interesele cetățenilor.
Ar trebui să ne gândim la anii de tristă amintire, când primarii care nu făceau parte din partidele-stat PSD, PNL nu primeau absolut niciun leu. Doar un exemplu aș dori să vă dau: sfârșitul anului 2008, când au fost cheltuiți peste 3 miliarde de euro pe clientela politică, fără nicio explicație și fără a se face vreodată o analiză a cheltuirii banilor în folosul cetățeanului.
De ce moțiunea de astăzi trebuie să fie părtinitoare și să vorbească de „mostra de viziune administrativă” a ministrului Igaș prin comasarea județelor? Da, este cu adevărat o viziune administrativă, pentru că toate instituțiile Uniunii Europene recomandă organizarea administrativ-teritorială a regiunilor.
De ce nu aveți curajul, stimați colegi din opoziție, să recunoașteți că organizarea pur statistică a regiunilor a creat impedimente pe parcursul negocierii aderării României la Uniunea Europeană?
Ceea ce recomandă ministrul Igaș este un pas firesc, fără modificarea clasificărilor NUTS, adică a Nomenclatorului Unităților Teritorial-Statistice, și o apropiere a deciziei politice de interesele cetățenilor români. Sau poate chiar asta deranjează. Și aici clientela politică PSD–PNL este rezistentă la schimbare, pentru că ar pierde foarte multe dintre privilegii, din așa-zisele feude locale.
Cât despre lipsa unei strategii a resurselor umane care să cuprindă soluții pentru compensarea creșterii deficitului de personal, nu putem fi atât de neînțelepți să nu recunoaștem că trecem printr-o perioadă extrem de dificilă la nivelul întregii administrații, iar măsurile de restrângere a cheltuielilor bugetare sunt cele care au salvat România de la colapsul economic.
Sigur, se caută soluții, se încearcă găsirea celei mai bune și de aceea ministrul s-a confruntat cu organizări și reorganizări, nu din cauza unei lipse de strategii, cât din dorința de a fi de partea oamenilor și a repara din dezastrul produs în anii anteriori.