Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2014
oath taking · respins
Ionel Agrigoroaei
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori, Domnule ministru,
Ca reprezentant al senatorilor neafiliați, deci independenți, nu voi dori decât să vă transmit câteva puncte de vedere cu discernământ, echilibrat și cât mai obiectiv, așa cum a demonstrat-o de fiecare dată și partidul din care facem parte în acest moment.
Stimați colegi,
Semnatarii moțiunii simple au dreptate la nivel general, și nu numai că orice Guvern ar trebui să facă orice pentru a face posibilă o absorbție a fondurilor europene, dacă ar fi posibil, chiar și de 100%. Exemple de a fi posibile procente mult mai mari decât a reușit România au fost date de către domnul senator Roșca Stănescu. În ultimii ani, prin 2008–2012, au fost guverne care doreau, dar nu puteau. Deci era dorință, dar extrem de puțină putință în acest domeniu, sumele atrase fiind aproape simbolice. Iar acum avem un Guvern care, cu siguranță, ar fi putut face și mai mult, dar totuși, pe acest segment, a atras mult mai mult decât guvernele anterioare anului 2012.
Concluzionând, stimați colegi, inițierea moțiunii este bine-venită pentru impulsionarea Guvernului. Și chiar se poate și mai mult, domnule ministru.
Dar, stimați colegi, nu-i bine să ne prefacem că nu vedem totuși rezultatele mult mai bune ale domnului ministru
Teodorovici, comparativ cu predecesorii dumnealui, chiar dacă recunoaștem că ar fi fost loc și de mai bine.
Stimați colegi,
Suntem obligați să fim obiectivi pentru țară, pentru poporul care ne-a ales.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.