Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 martie 2012
Declarații politice · adoptat
Vasile Nedelcu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
## Stimați colegi,
A trecut o lună de zile de când colegii din opoziție au oficializat chiulul sub numele de grevă parlamentară. Sunt curios să-i văd zilele acestea stând la coadă la casierie pentru a-și ridica indemnizațiile, care totalizează nu mai puțin de 1,4 milioane de euro lunar, niște bani pe care-i vor primi pentru lene, pentru stat acasă, pentru orele pe care le petrec în studiourile de televiziune, nicidecum pentru muncă. Au reușit, în goana lor după voturi și dintr-un orgoliu prostesc, să oficializeze lenea și chiulul, deși cetățenii care i-au votat i-au trimis la muncă, nicidecum la stat degeaba pe banii statului, și nici pentru a bloca activitatea Legislativului.
Oamenii din țară trebuie să știe toate aceste lucruri. Românii trebuie să înțeleagă cine este, în toată povestea, personajul bun și cine este personajul rău. Cetățenii trebuie, eventual, să protesteze prin vot, anul acesta, împotriva nemuncii, a chiulului care se desfășoară pe banii lor, nicidecum împotriva celor care vin zilnic și-și fac datoria în Parlamentul României, și, cel mai important, românii trebuie să știe că nivelul lor de trai a avut de suferit, de-a lungul a peste două decenii, tocmai din cauza celor de la PSD și PNL, care au privatizat preferențial tot ce se putea, în funcție de cât de grase erau comisioanele primite de la clientela politică, o categorie aparte, apărută tot cu sprijinul celor două partide.
Vă dau un exemplu clar și concret: din cele 1.256 de întreprinderi de stat existente la nivel național la începutul anului 1990, 99,1% au fost privatizate sau falimentate pe vremea guvernărilor alternative PSD și PNL. Cine crede că Guvernul actual este vinovat pentru distrugerea economiei țării, așa cum useliștii ar vrea să creadă cetățenii, ori este naiv, ori este de rea-credință. Și totuși, opoziția merge în continuare pe o gravă inducere în eroare, gândind, probabil, că așa cum scorurile din sondajele pe care le plătesc le sunt favorabile, așa vor fi și voturile, bineînțeles. Greșit, doamnelor și domnilor din PSD și PNL! Românii sunt inteligenți și discern clar între adevăr și minciună electorală. Încercați degeaba, în goana după voturi, să aruncați pisica în rândurile puterii.
Sunteți singura opoziție din Europa care n-a făcut nimic, dar absolut nimic, pentru a scoate țara din criză! Și acum, colac peste pupăză, îndrăzniți să vă dați loviți și să faceți grevă parlamentară. De fapt, dumneavoastră sunteți în grevă de la începutul mandatului, doar că acum ați oficializat această lene crasă și lipsa de idei care să ajute la reformarea acestei țări.
De aceea, stimați colegi care susțineți actuala guvernare, eu consider că este neapărat necesar să informăm, fiecare în propriul județ, ce fac colegii din opoziție, cum nu dau ei pe la Parlament, însă încasează cu tupeu indemnizația, diurna, banii de cazare etc.; cum vin la București doar pentru a apăra interesele obscure de partid, nicidecum pentru a-i reprezenta pe cetățenii care i-au ales; cum își petrec ore întregi la televiziuni, deși banii pe care-i primesc oficial vin de la stat, nicidecum de la moguli; cum nu reușesc să se împace cu gândul că sistemul bolnav, cu care s-au obișnuit atâta amar de vreme, a murit, locul lui fiind luat de unul nou, corect, transparent, aflat, într-adevăr, încă în formare; cum încearcă să oprească reforma pentru a păstra ideea de clientelă politică și ceea ce însemna PCR altădată – pile, cunoștințe și relații.