Dan Coman Șova

Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru,

Am simțit o provocare de avocat de bară pentru ceea ce ați spus și, cu tot respectul, voi încerca să subliniez câteva aspecte.

În privința faptului că fiecare persoană care are un avocat sau știe puțin drept poate invoca excepția de neconstituționalitate, există niște date oficiale de la Consiliul Superior al Magistraturii. Se invocă o excepție de neconstituționalitate la o mie de cauze. Deci unul la o mie din dosare ajunge în fața Curții Constituționale. În anul 2008 am avut două milioane de cauze și două mii de excepții la Curtea Constituțională.

Pot să recunosc acum că judecătorii Curții Constituționale, nouă la număr, ar fi puțini pentru două mii de cauze și să recunosc, de asemenea, că este greu de modificat Constituția pentru a crește numărul judecătorilor, dar o soluție suplă și firească ar fi fost creșterea numărului de magistrați asistenți. Știm cu toții foarte bine că Domniile Lor sunt cei care lucrează cauzele.

A doua chestiune este că la Curtea Constituțională sunt foarte multe dosare unde se invocă excepție de neconstituționalitate pe aceleași articole, ceea ce ușurează foarte mult munca. De exemplu, acum sunt trei sute de cauze pe rol numai cu Decretul nr. 221/1960 și răspunderea la această excepție este destul de ușoară, nu reprezintă o dificultate foarte mare.

Deci, ca să fiu cinstit în privința numărului de cauze, este o chestiune pe care trebuie s-o resping în mod profesional. Am să vă spun că eu, în 15 ani de bară, am ridicat excepția de neconstituționalitate de trei ori. Deci nu cred că am abuzat și cred că majoritatea avocaților...

Uitați, este domnul ministru de justiție lângă dumneavoastră. Are aproape 20 de ani de avocatură și o să vă spună Domnia Sa dacă a ridicat excepția de mai mult de 10 ori în carieră. Deci asta este o chestiune cu dus și întors.

În legătură cu lungimea procesului, domnule premier, durata procesului este o noțiune teoretică, care derivă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și se referă la dreptul la un proces echitabil. Una dintre componentele dreptului la un proces echitabil este și o durată care să satisfacă interesele părților în procesul civil sau în procesul penal, dar vreau să vă spun, în același timp, că în anii ’90, de exemplu, Franța, al cărei model de organizare juridică îl urmăm în foarte multe situații, a optat pentru complicarea procedurilor în scopul lungirii procesului, tocmai pentru a induce în fața procedurii judiciare, cum ne-a obișnuit Comisia Europeană, un caracter disuasiv, adică descurajant, pentru a stimula crearea de proceduri alternative, cum este medierea. În România, din nefericire, deși legea este creată deja de câțiva ani, avem un grup de mediatori, nu se apelează la ei. Îmi aduc aminte că s-a venit, la un moment dat, cu o procedură în care părțile erau reprezentate numai de avocați. Nu s-a apelat la ea. Până la urmă, a intrat în desuetudine, nu mai există. S-a încercat de mai multe ori, dar iată că, în mentalul poporului român, ne place mai mult la judecător decât în procedurile alternative, și trebuie să ținem cont de acest lucru.