Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 februarie 2010
procedural · adoptat
Marius Petre Nicoară
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru,
Declarația mea politică se numește „Prioritățile Parlamentului României în sesiunea februarie – iunie 2010”. Stimați colegi,
Mă bucur să vă revăd și sper că vom avea o sesiune parlamentară fructuoasă, în urma căreia să contabilizăm plusurile în domeniul legislativ.
În același timp, profit de prezența în plenul Senatului a domnului prim-ministru Emil Boc pentru a-mi exprima speranța că Guvernul nu va mai încerca, în această sesiune, să ia locul Legislativului, ci ne va da prilejul de a trece legile țării prin circuitul normal și obligatoriu de avizare. Mă refer aici la multitudinea hotărârilor de guvern, care s-au dovedit, în final, neconstituționale.
În altă ordine de idei, constat că începem această rundă a luptei legislative sub amenințarea grevelor, mai întâi greve de avertisment, urmate de greva generală a funcționarilor publici.
Această realitate este de natură să ne determine, într-adevăr, să adoptăm o atitudine corectă și conformă cu situația, respectiv să stabilim prioritățile noastre în perioada următoare.
România suferă, stimați colegi, de o gravă lipsă de concizie și claritate în ceea ce privește măsurile guvernamentale, în special cele de combatere a efectelor crizei economice. Există o gravă contradicție între ceea ce se spune și ceea ce se face: tăiem pensiile speciale, dar, de fapt, le păstrăm, micșorăm veniturile, dar anunțăm bucuroși că nu scad salariile, desființăm agenții, dar acceptăm prime acordate prin ministere.
În felul acesta, ce să mai înțeleagă românii, stimați colegi?
Mai mult decât atât, cum să planifice bugetul o familie, cum să trăiască o familie, în definitiv?
În acest context tumultuos, consider obligatoriu ca prioritatea noastră, a Parlamentului României, să o constituie colaborarea cu Guvernul și luarea celor mai bune decizii în privința proiectelor de lege sau a modificării legilor vechi.
La fel, aștept din partea Guvernului deschiderea și dorința de a lucra împreună cu parlamentarii, nu împotriva acestora, întârziind nepermis de mult măsurile care se impun pentru binele țării.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.