Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2015
other
Remus Florinel Cernea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor deputați,
Voi începe scurta mea intervenție felicitând Guvernul și felicitându-l pe prim-ministru pentru poziția echilibrată și în acord cu valorile europene, exprimată cu privire la situația dramatică a refugiaților.
Sper foarte mult, îmi doresc foarte mult ca țara noastră să demonstreze o atitudine care să pună accent pe măsuri umanitare, nu pe măsuri precum cele luate, din păcate, de țara vecină, Ungaria, țară pe care o respect – iubesc Budapesta, este un oraș minunat –, dar Guvernul Viktor Orban a luat niște măsuri antieuropene. În niciun caz prin măsuri de forță nu se va putea gestiona cu adevărat această situație. Dezastrul va fi amplificat prin măsuri de forță.
În același timp, fac referire și la cazul Islandei, unde Guvernul a anunțat că va primi un număr relativ mic de refugiați, dar cetățenii s-au mobilizat și deja peste 11.000 de familii au anunțat că sunt dispuse să primească refugiați.
Ar fi extraordinar dacă și în România, în spațiul public, am stimula și inițiative umanitare care să fie ale unor cetățeni obișnuiți, ale unor organizații neguvernamentale, chiar ale bisericilor, care, de asemenea, au avut poziții pe care le salut în această privință.
Nu în ultimul rând, excedentul bugetar despre care s-a vorbit poate că dă șansa ca în Legea bugetului de stat pe anul viitor și pe anii următori să includem un capitol dedicat crizelor umanitare. Este limpede că această criză a refugiaților va continua, nu se va termina curând.
Legea achizițiilor publice. Sugerez ca în această lege să fie o prevedere prin care instituțiile publice să achiziționeze lemn și produse din lemn exclusiv din surse certificate, adică din surse în care exploatarea lemnului se face în conformitate cu niște standarde. Ar fi dramatic ca tocmai instituțiile publice să achiziționeze lemn și produse din lemn din surse incerte sau poate, uneori, din surse ilegale, care au doar o acoperire prin hârtii de legalitate.
Ați vorbit, domnule prim-ministru, de secetă. Seceta lovește România de peste 20 de ani, iar acest lucru este o consecință a schimbărilor climatice. De aceea, îmi doresc și sper foarte mult ca România, la reuniunea Națiunilor Unite de la Paris din decembrie, să susțină un nou acord cu privire la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, un nou acord care să fie energic, să fie un acord în măsură să dea șansa umanității ca în acest secol temperatura globală să nu crească cu mai mult de 2°C. Așadar, sper ca România să fie printre țările care vor susține un acord foarte puternic, dătător de speranțe.
Și un ultim lucru pe care îl voi menționa. Da, mă număr printre cei doi deputați care au votat împotriva Codului fiscal, în iunie. De ce am făcut acest lucru? Am fost nemulțumit de faptul că nu a fost respectat regulamentul, în sensul că raportul ne-a fost adus cu doar o zi înainte, deși era în regim de urgență, trebuia cu minimum trei zile înainte. Și sper, totuși, ca această Cameră a Parlamentului să nu mai adopte legi cu încălcarea regulamentului.