Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2020
other
Ion Marcel Ciolacu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- citat +1 alte voci
Discurs
**:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Domnule prim-ministru, Stimați colegi,
„Eu informez periodic cetățenii cu privire la măsurile luate. Parlamentul nu există.*”
Această frază a fost rostită de prim-ministrul României în 2020. Astăzi însă ne aflăm aici și îi vom demonstra domnului premier că Parlamentul există.
În această perioadă în care pandemia afectează întreaga lume*, autoritățile statelor caută soluții viabile pentru depășirea crizei.
În România mai creștem puțin nesiguranța, prin faptul că instituțiile statului nu cooperează, din simplul fapt că Guvernul se consideră deasupra legii și ignoră autoritatea Legislativului. Pierdem șirul ordonanțelor de urgență, măsurilor luate de Executiv deseori pe ultima sută de metri. Măsuri care aduc modificări majore în toiul nopții și astfel nimeni nu poate să urmărească aceste modificări.
Inconsecvența Guvernului a fost evidentă încă o dată. Timp de trei zile după declararea stării de alertă s-a creat un haos, pentru că a fost instituită o stare de alertă practic fără fond. Riscul epidemiologic a crescut la maximum pentru că Guvernul nu a elaborat la timp proiectul de lege care reglementează starea de alertă.