Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2009
procedural · adoptat tacit
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Este incontestabil, în temeiul regulamentului și al altor acte normative, că senatorii și deputații au inițiativă legislativă.
Verificând acest aspect care apare pentru prima dată, dacă un deputat poate să depună și să susțină un amendament în timpul inițiativei legislative la cealaltă Cameră, răspunsul este dificil de dat și, după părerea mea, este rolul Comisiei pentru regulament să clarifice acest aspect.
Verificând textele care sunt astăzi în vigoare, nu există argumente suficiente nici pentru a considera că unui deputat îi este interzis să depună și să susțină amendamente la Senat, dar nici soluția inversă nu se susține în totalitate pe textele de lege.
Există puternice argumente în a considera că, dacă un parlamentar are o propunere legislativă, pe principiul cine poate mai mult, poate și mai puțin, acela poate susține și amendamentele în cealaltă Cameră. Dar, în același timp, și Guvernul poate avea inițiativă legislativă și, în timpul dezbaterilor, el nu poate propune amendamente în niciuna din Camerele sesizate succesiv.
Astfel încât, pe textele actuale, nu avem suficiente argumente pentru a considera că un deputat, de exemplu, poate să depună și să susțină un amendament în Senat. Pe de altă parte, în acest vid legislativ, până când Comisia pentru regulament ne va face propunerile corespunzătoare, pot fi adoptate, în opinia mea, ambele variante, fără a considera că, și într-un caz, și în celălalt, încălcăm regulamentul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.