Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2011
Informare · adoptat tacit
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doresc să fac din capul locului precizarea că domeniul activității de publicitate în momentul de față este reglementat de Legea nr. 148/2000 și de o serie de acte normative care prezintă, din păcate, o mulțime de lacune.
Prezentul act normativ aflat în dezbaterea Senatului stabilește cadrul prin care autoritățile administrației publice locale vor elabora regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate, în baza cadrului general stabilit de Legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate.
Doresc să fac precizarea, în final – și să mulțumesc comisiei de specialitate pentru modul în care a abordat dezbaterea în comisie –, și că acest proiect de lege se bucură de susținerea structurilor asociative ale administrației publice locale.
Vă mulțumesc și vă rog să adoptați raportul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.