Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iunie 2025
Declarații politice
Aurora-Tasica Simu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Susțin digitalizarea în România, dar adoptarea acestui proiect trebuie să fie realistă și eficientă.*
Nu pot să nu avertizez că, fără echitate, digitalizarea aceasta, de care vorbim noi, riscă să fie o nouă barieră pentru cetățenii României, și nu un progres real. Cu toții știm realitatea din teren și nu o putem ignora.
Pe de o parte, avem angajați în aparatul administrativ care nu au competențele necesare, sunt total nepregătiți.*
Pe de altă parte, avem copii care merg flămânzi la școală, avem satele fără apă curentă, nu avem internet în multe dintre ele, nu avem școli funcționale.
România, astăzi, este trasă în cele două direcții pe care le știm – una digitală și una medievală. Vorbiți despre interoperabilitate și cloud guvernamental, dar oamenii și astăzi stau la cozi, cu dosarul cu șină sub braț.*