Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 noiembrie 2013
procedural · adoptat tacit
Ecaterina Andronescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Este, fără îndoială, lăudabilă inițiativa legislativă, pentru că se referă la copiii instituționalizați, dar există în Legea educației naționale și în Legea sportului structurile necesare pentru selecția acestor copii, iar propunerea legislativă vine și încarcă administrativ structurile acestea și considerăm noi, în Comisia pentru învățământ, că înseamnă o cheltuială suplimentară și mai bine resursele se duc către rezolvarea altor probleme pe care le ridică copiii instituționalizați.
De aceea, Comisia pentru învățământ vă propune un raport de respingere a acestei inițiative legislative. Vă mulțumesc.
Nu sunt. Închid dezbaterile generale.
Intrăm în procedură de vot.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative.
Legea este ordinară.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Supun la vot raportul de respingere.
Doamnelor și domnilor senatori, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați votul.
Cu 82 de voturi pentru, două voturi împotrivă și 3 abțineri, raportul de respingere a fost adoptat.
Doamnelor din staff, vă rog transmiteți la Camera Deputaților.
Vă mulțumesc, trecem la punctul următor.
Punctul 11 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ.
Comisia sesizată în fond – Comisia pentru învățământ. Raportul este de respingere.
Caracterul legii este ordinar.
Întreb dacă dintre domnii deputați inițiatori este vreunul prezent pentru a susține inițiativa.
Nu.
Punctul de vedere al Guvernului este negativ. Îi dau cuvântul doamnei chestor Irina Alexe. Microfonul 8.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.