Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2014
Informare · respins
Remus Florinel Cernea
Informare privind demisia domnului Adrian George Scutaru din calitatea de deputat
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Este foarte bine că a fost pusă legea în acord cu decizia Curții Constituționale. Acea decizie a fost luată însă acum patru ani și jumătate, când am câștigat un proces la Curtea Constituțională prin care s-a obținut dreptul pentru independenți să poată candida la alegeri parțiale. Parlamentul anterior nu a pus în acord legea, a trecut foarte, foarte mult de timp de atunci, ar fi trebuit să o facă mult mai rapid. Este bine că o facem și astăzi, însă e nevoie să schimbăm legea electorală și să avem o lege într-adevăr în acord cu prevederile Codului bunelor practici electorale elaborat de Comisia de la Veneția.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.