Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Mihail Hărdău
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Eram într-o discuție, mă scuzați.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, în sensul acordării unor rente viagere antrenorilor.
Luând în dezbatere propunerea legislativă, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a hotărât, cu majoritatea voturilor celor prezenți, să adopte raport de respingere.
Avem avize favorabile de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și de la Consiliul Legislativ.
La lucrări a participat doamna Doina Melinte, președintele Autorității Naționale pentru Sport și Tineret.
Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, Senatul este primă Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.