Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2011
procedural · adoptat
Ioan Mang
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Eu aș dori mai întâi să spun că în județul Botoșani prefectul a făcut ieri o afirmație prin care a anunțat cadrele didactice că le poate oferi doar 500 de lei salariu în această lună.
În județul Suceava, primarul Sucevei anunța că nu poate acorda decât o treime din salariu.
Cred că acesta ar trebui să fie subiectul pe care să-l discutăm, și nu interzicerea dreptului la grevă al profesorului. I-am tăiat salariul, am tăiat bugetul de trei ori anul trecut, anul acesta le-am dat cu 27% mai puțin – bugetul la salarii în preuniversitar – și, în loc să discutăm despre aceste lucruri, să vedem unde este cauza și, eventual, să-i schimbăm pe cei care nu sunt capabili să facă mai mult pentru învățământ, le mai tăiem și dreptul la grevă. Sunt foarte surprins că astfel de idei vin de la eminente cadre didactice.
Dacă ar veni de la cei care nu au iubit școala și nu-i iubesc pe dascăli, poate aș mai înțelege, dar să vină din interiorul tagmei profesorilor... În loc să-i apărăm, să le mai luăm și ultimul drept pe care îl au, cel de a protesta, nu cred că este bine.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.