Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2011
Informare · respins
Octavian Marius Popa
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Eu, deși cred că n-o să mă bucur de succes, o să fiu foarte serios. Măcar poate că, vorba cuiva, dumneavoastră vă aplecați cu mare atenție.
De exemplu, avem amendamentul 1264 și din programul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, regret că n-ați fost dumneavoastră mai mult timp ministru pe acest minister: din suma prevăzută se alocă suma de 200 de mii de lei pentru finalizarea obiectivului post trafo pentru canalizare și stație de epurare ape uzate comuna Turcoaia.
Vreau să vă spun un lucru, că acolo e o investiție care s-a finalizat în proporție de aproape 80% și care, dacă s-ar fi finalizat, s-ar fi permis recuperarea banilor, pe când așa, de aproape trei ani de zile, investiția nu este finalizată pentru niște sume nesemnificative și banii nu îi pot recupera. Asta e o modalitate de bun gospodar.
Domnule președinte, supuneți la vot amendamentul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.