Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2015
procedural · respins
Ecaterina Andronescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Fără îndoială că este de lăudat interesul pe care Senatul și inițiatorii acestui proiect legislativ îl manifestă față de tinerii care trebuie să-și găsească un loc și să se integreze în muncă. De aceea am citit la comisie cu foarte multă atenție această lege.
Din păcate, ea se suprapune peste niște legi care deja sunt în vigoare. În urmă cu aproximativ un an de zile, prin Senat – și noi suntem Camera decizională pentru acest subiect – a trecut Legea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. În această lege, practic, absolventul este angajat, iar salariul lui pe perioada stagiului este suportat din bugetul asigurărilor sociale și din alte fonduri, cum ar fi fondurile europene, de exemplu, care reprezintă o țintă și pentru acest subiect. Și cred că această problemă pentru absolvenții de învățământ superior este rezolvată.
Pentru cei care au 16 ani și nu sunt absolvenți de învățământ superior tot noi, aici, am dezbătut și am aprobat Legea uceniciei la locul de muncă. Și generozitatea Senatului a fost aceea de a nu pune limită de vârstă. Practic, oricine pierde un job la un moment dat poate să se reprofileze, să se reformeze într-o altă meserie prin... grație acestei legi. De asemenea, stagiul de ucenicie de 12, 24 sau 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare, este susținut din bugetul asigurărilor sociale sau din fonduri europene sau alte resurse.
De aceea, eu personal vă mărturisesc că am citit-o cu atenție, să vedem ce putem să scoatem din ea, ca să completăm celelalte legi. Poate că ar merita să le adunăm pe toate și să le cuplăm într-o lege unică, pentru că mi-a fost foarte greu – și vă mărturisesc că n-am privit că ea este scrisă de colegii din opoziție, ci, pur și simplu, încercam să găsim ceva ca să putem s-o susținem –, e foarte greu de făcut lucrul acesta așa cum este scrisă legea, imposibil, practic. Pentru că, dacă vreți să cuprindeți perioada de internship, deci perioada de practică din diferitele etape ale școlarizării, aceste perioade sunt cuprinse în curriculum și sunt în responsabilitatea școlilor, liceelor sau universităților.
De aceea, eu v-aș ruga să nu vă supărați, dar poate că merită să luăm toate aceste legi și să încercăm să formăm o lege unitară, care să ia în considerare toate aceste etape prin care poate să treacă un tânăr în școală sau în afara școlii, dacă ne referim la voluntariat.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.