Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2014
other
Adrian Nicolae Diaconu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Grupul parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu va vota pentru acest proiect de lege.
Suntem de acord cu simplificarea procedurilor privind mobilitatea personalului didactic, în speță cu titularizarea cadrelor didactice netitulare care au obținut în ultimii șase ani la un concurs de titularizare minimum nota 7, începând cu 1 septembrie 2014.
Avem, totuși, o rezervă cu privire la termenul de șase ani, care considerăm că are un caracter discriminatoriu. De exemplu, un cadru didactic din învățământul preuniversitar care a luat nota 7 în urmă cu șapte sau opt ani, pentru a se titulariza la anul, trebuie să participe la un nou concurs de titularizare anul acesta.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.