Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valentin Olimpiu Șoneriu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Guvernul susține Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2013.
Proiectul are ca obiect de reglementare posibilitatea ca o parte din garanțiile solicitate beneficiarilor FADR prin APDRP să fie acordate de către fondurile de garantare naționale pentru a răspunde problemelor stringente pe care le întâmpină beneficiarii PNDR și POP legate de lipsa garanțiilor pentru scrisorile de garanție bancară necesare pentru eliberarea avansului prevăzut în contractele de finanțare încheiate cu APDRP, care, în acest moment, sunt în
valoare de circa 1,2 miliarde de euro, și DGAM POP, în valoare de circa 70 de milioane de euro. MADR alocă fondurilor de garantare sumele necesare în momentul de față.
Prin convențiile de lucru au fost alocate 20 de milioane de lei pentru un plafon de 100 de milioane de lei, iar dacă acest plafon este consumat, se va suplimenta cu cât este necesar, chiar până la contractarea tuturor garanțiilor necesare, care se pot ridica la 500 de milioane. Aceste 20 de milioane sunt din sumele puse la dispoziția Fondului de garantare din anii anteriori, disponibilizate ca urmare a închiderii garanțiilor alocate în baza celor trei acte normative care reglementează scheme de garantare națională. Pentru a nu se încadra ca ajutor de stat, comisionul de acordare este de 3,8 la sută pentru persoane fizice și _start-up_ -uri. Acest comision poate să scadă din 2014 după notificarea la Comisia Europeană ca măsură _de minimis_ .
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.