Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Alexandru Victor Micula
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
În primul rând, trebuie precizat că, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, responsabilitatea în acest domeniu nu rezida cu Uniunea Europeană. Această situație juridică a apărut de-abia după adoptarea Tratatului de la Lisabona, în anul 2009, deci la doi ani după ce am aderat la Uniunea Europeană. În legătură cu a doua parte a întrebării dumneavoastră, în evaluarea noastră, adoptarea acestei legi nu poate să aibă decât efecte pozitive în cazul unor viitoare acțiuni în instanță sau curți de arbitraj împotriva României, în baza unor astfel de acorduri de protejare reciprocă a investițiilor intra-UE. Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.