Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2010
procedural · respins
Puiu Hașotti
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În primul rând, vreau să vă atrag atenția, cât se poate de respectuos pentru funcția pe care o aveți, că dumneavoastră nu ați respectat procedura astăzi.
Când se solicită procedură de urgență de către un inițiator – și, într-adevăr, domnul deputat Oprea era cu totul îndreptățit să vină și să susțină procedura de urgență –, se arată motivele pentru care este urgentă, nu se face o demagogie incredibilă, o demagogie de cel mai prost-gust.
Eu înțeleg – și este corectă propunerea pe care a făcut-o domnul deputat Oprea –, dar, pentru maniera în care a prezentat procedura de urgență, Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva ei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.