Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 aprilie 2017
appointment · respins
Elena Lavinia Craioveanu
Numirea unor membri ai Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În urma votului exprimat de senatori, comisia a procedat la numărarea voturilor și rezultatul este următorul:
Referitor la rezultatul votului pentru alegerea președintelui Institutului Cultural Român:
S-a înregistrat un număr de voturi de 112, dintr-un total de 136 de senatori:
- voturi valabil exprimate – 104;
- voturi nule – 8.
Țuroiu Liliana Magdalena a înregistrat 71 de voturi pentru, 33 de voturi contra.
Manolescu Cosmin: 12 voturi pentru, 92 de voturi contra. Carp Radu: 20 de voturi pentru, 84 – împotrivă.
Și Boroianu Radu: un vot pentru, 103 voturi împotrivă. Ca urmare a faptului că a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorității senatorilor prezenți, Senatul o numește ca președinte al Institutului Cultural Român, în conformitate cu prevederile art. 67 din Constituția României, republicată, și cu dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe doamna Țuroiu Liliana Magdalena.
Referitor la rezultatul votului pentru alegerea celor doi vicepreședinți ai Institutului Cultural Român:
- numărul total al senatorilor – 136;
- numărul total al votanților – 112;
- voturi valabil exprimate – 111;
- voturi nule – 1.
Taloș Mirel: 73 de voturi pentru, contra – 38.
Krizbai Béla Dan: 70 de voturi pentru, voturi contra – 41. Modreanu Cristina: 12 voturi pentru, 99 de voturi contra. Popescu Mihai Bogdan: 12 voturi pentru, 99 de voturi contra.
Cornișteanu Irina Halina: 24 de voturi pentru, 87 de voturi împotrivă.
Ca urmare a faptului că au întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorității senatorilor prezenți, Senatul îi numește ca vicepreședinți ai Institutului Cultural Român, în conformitate cu prevederile legale, pe următorii: Taloș Mirel și Krizbai Béla Dan.
Referitor la rezultatul votului exprimat pentru alegerea celor șapte membri ai Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român propuși de grupurile parlamentare:
Procedându-se la numărarea voturilor din primul tur de scrutin cu privire la alegerea unor membri ai Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român, în conformitate cu dispozițiile art. 133 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-au constatat următoarele:
- numărul total al senatorilor – 136;
- numărul total al votanților – 112;
- număr voturi valabil exprimate – 112;
- voturi nule – 0.
Rezultatul votului este următorul:
- Șușnea Valeriu: 98 de voturi pentru, 14 voturi contra;