Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2014
Informare · informare
Ioan Iovescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare către Ministerul Educației Naționale, domnului ministru Remus Pricopie, de la senator Ioan Iovescu, membru al PP-DD.
Prezentată în ședința din 24 martie 2014.
Subiectul: „Sistemul educațional din România”.
Stimate domnule ministru,
Trebuie să recunoaștem că în fiecare an, în această perioadă, sistemul educațional din România este brusc cuprins de sindromul simulărilor naționale. Într-un climat de isterie colectivă, mii de elevi, indiferent că sunt în primele clase sau în ani terminali, sunt testați pentru a face o evaluare națională a nivelului la care s-a ajuns în sistemul de învățământ românesc. Și, an de an, același rezultat... dezastru pe linie! Indiferent că vorbim de unități școlare din mediul urban sau rural, indiferent că sunt de tradiție sau mediocre..., rezultatele depășesc rar procentul de promovabilitate de 50%.
Există tendința să fie acuzați de această situație elevii, profesorii, sistemul, apoi programa școlară... și lista este lungă. Nu voi încerca să fac o analiză completă a problemei, dar totuși câteva aspecte trebuie să fie evidențiate.
Este parțial adevărat că generațiile de tineri de azi privesc diferit sistemul de învățământ, raportat la 20-30 de ani în urmă.
Este adevărat că profesorii, în majoritate, sunt buni. Există și excepții, dar presupunem că se datorează faptului că sunt la o vârstă la care nu se mai pot adapta modului de gândire al elevilor.
Eu personal elimin aceste două posibile cauze.
În concluzie, programa școlară sau curricula școlară, cum este denumită în ultimii ani, aceasta este o problemă. Programa școlară este învechită, foarte stufoasă și neinteresantă pentru tinerii de astăzi. Schimbările aduse sunt puține și nesemnificative, dacă le raportăm la volumul de informații.
Profesorii sunt buni, dar predau ce se prevede în programa școlară.
Sistemul suferă cel mai mult. Nu a existat ministru al educației să nu aducă propriile sale modificări sau contribuții la sistemul educațional românesc. Și rezultatele nu au fost dintre cele mai bune!
Trebuie să recunoaștem un lucru: în afară de sistemul fiscal, nicio legislație în domeniu nu a suferit atât de multe schimbări într-un termen atât de scurt. Din păcate, legiuitorii au greșit fundamental încă de la începutul procesului de modernizare a învățământului românesc. În loc să implementeze un sistem verificat, brevetat și cu rezultate bune, s-a încercat amestecul unor prevederi din diferite legi ale educației naționale din țările Uniunii Europene. Astfel, rezultatul este acest cocktail legislativ. Toate acestea au creat un dezechilibru întregului sistem, care a dus la imposibilitatea stabilității pe termen lung, lucru care se vede acum.
Îmi cer scuze pentru această scurtă analiză, dar consider de bun-simț ca, în calitatea mea de senator, să vă aduc la cunoștință o parte din doleanțele celor ce m-au ales.