Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 mai 2013
other · respins
Alexandru Cordoș
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Obiectul interpelării: „Dezvoltarea programelor de agroturism montan”.
România are vechi tradiții în activități economice specifice zonelor de munte, precum agricultura, zootehnia și turismul. În anii trecuți, slabele competențe ale guvernării, erorile de orientare și marginalizarea agroeconomiei montane au generat stagnare și regres.
Valorificarea produselor montane de calitate, creșterea productivității exploatațiilor agricole montane contribuie la aprovizionarea cu hrană de calitate, cu beneficii pentru consumatorii urbani, precum și la reducerea decalajelor față de alte țări.
Având în vedere cele prezentate, vă rog să aveți amabilitatea de a-mi preciza ce programe de creștere a competitivității economice, a turismului montan se desfășoară la nivel național și dacă cele două ministere au prevăzut strategii de atragere de fonduri europene necesare dezvoltării unor astfel de programe.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.