Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Marian Vasiliev
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru Victor Viorel Ponta.
Stimate domnule prim-ministru,
Reducerea cheltuielilor bugetare este o preocupare firească a fiecărui Guvern.
Toți prim-miniștrii și guvernele lor iau diferite decizii cu privire la cheltuirea/economisirea banului public. Pentru deciziile pe care le iau răspund ulterior în fața cetățenilor.
Așa se face că unele guverne au considerat necesar să reducă din cheltuieli tăind din banii pensionarilor, persoanelor cu dizabilități. Ulterior, alte guverne sunt nevoite să repare. Dar există un segment asupra căruia niciun guvern, de 25 de ani, nu a avut priceperea ori interesul să se concentreze: instituțiile publice consumatoare de bani, create pentru a promova o imagine sau, de ce nu?, pentru ca membrii familiilor guvernanților vremelnici, colegi și prieteni, să-și găsească un loc călduț. Multe din organismele bugetare inutile consumă resurse publice care ar trebui folosite în cu totul alte scopuri.
Din acest motiv, vă rog, domnule prim-ministru, să-mi prezentați lista oficială completă a tuturor agențiilor, oficiilor, instituțiilor, precum și a altor entități asimilate acestora aflate în subordinea directă sau indirectă a Guvernului.
Solicit răspuns în scris.
Vă rog să-mi permiteți, domnule președinte, o întrebare adresată domnului ministru al sănătății.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.